Un drum lung ce duce spre casa parinteasca a mamei mele imi spune ca vor urma zilele lungi si negre ale sfarsitului de Octombrie.Odata cu sosirea”Luminatiei” moare Octombrie si frunzele prind viata-o viata pastelata-doar pentru a zbura in jos, spre pamant, spremortii celebrati azi.O zi prea insorita pentruperioada sumbra ce ma inconjoara, dar sus in Cer e petrecere.Dumnezeu si ingerii beau cot la cot cu mortii, sorbind fiecare lacrima scursa de pe obrajii reci ai mamelor ce isi plang mamele.
Jos pe Pamant e…cam la fel!Coborand din masina ma izbeste un val de rudenii primitoare, toti salutandu-ma cu zambetul pe buze, imbratisandu-ma.Acum ma intreb :Nu ar trebui sa planga ?sa jeleasca ?
Matusica mi-a citit gandurile si imi raspunde :Eeee !Azi radem si glumim toata ziua, maine de la 1 la 3 vom plange, iar apoi vom lua masa impreuna si vom sta la povesti,ca tot omul.
Oare si-au pierdut toti mintile sau am inebunit eu ?Intrebarile fara raspuns continua :Ce caut aici ?Ce se intampla ?In ce directie ne indreptam daca am ajuns sa avem un orar prestabilit pentru jelirea mortilor ?
E trist sa constati ca cei dragi care te-au parasit si au trecut in nefiinta sunt prezenti in mintile celor vii doar odata pe an.Ma face sa ma intreb daca la fel se va intampla si cu amintirea mea dupa ce voi muri.Oamenii ma vor calca in picioare, caci prima data sufletul merge cu trupul…in jos !M-am nascut din pamant si ajung pamant.Totul merge injos si tind sa cred ca e mai mult decat atractia gravitationala.Mortii ne trag in jos.Fie ca e ploaie sau avionul cel care se prabuseste, mortii ne trag in jos…
Mereu mi-am imaginat drumul spre eternitate ca fiind un tren pe o cale ferata alba, cu mii de vagoane fara geamuri sau locuri de stat jos.Fara coridoare ,toalete sau usi.Caci in tren urca doar sufletul.Expresia »a sta jos »isi recapata deci sensul de care a fost privata atata timp.Sufletele vor sta pe jos,caci acolo le e locul.Trenul acesta,ca si moartea in sine,merge tot in jos.Sufletul se imbarcheaza in compartiment,se aseaza jos si se pregateste pentru coborare.Senzatie de carusel, de cadere in gol.Drumul spre iad, sau spre rai a inceput…Da !In mintea mea totul e abisal.Dumnezeu si Aghiuta sunt vecini.Acelasi bloc,aceeasi scara,acelasi palier.Doua camere : numarul 1 pentru Dumnezeu, numarul 666 pentru Aghiuta.Stau dimineata la cafea si pun lumea la cale,organizant sufletele in functie de lacrimile varsate pentru ele.10 lacrimi egal un punct in plus in tabara lui Dumnezeu.Pfff...atatea morti pe zi,atatea lacrimi de adunat,suflete de impartit.Dumnezeu trebuie ca e un excellent matematician.Aghiuta nu mai trisa !
Asa se desfasoara o zi normala sub pamantul spre care privim in sus si il numin »Cer ».Deci, ma vad obligata sa intreb :Cate lacrimi vor curge pentru mine ?Sper ca in ziua cand sufletul meu ajunge in fata blocului Aghiuta sa nu triseze.Vreau sa stau de partea lui Dumnezeu si sa ne bem cafeaua de dimineata impreuna, sa vars 10 lacrimi,sa mai salvez un suflet…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu