Captivul timpului

Te trezesti dimineata si realizezi ca te afli in acelasi prezent strain tie, sufletului tau ratacitor, tie visatorul.Cum e sa nu ai sentimentul de apartenenta intr-o lume care pare adaptata timpului in care traieste?Tu, individul melancolic, vesnic indragostit, vesinc neimplinit, eternul nostalgic, simti ca trecutul e definitia existentei tale.Te simti ca o victima, ca un sclav intre nesiguranta si neimplinire, rob al prezentului si aliatul trecutului. Traiesti fizic in prezent dar sufletul tau e din trecut, un trecut care te bantuie si pe care il bantui la randul tau, tanjind dupa el la fel cum un vampir tanjeste dupa sange.Paradoxul pentru tine e tocmai faptul ca simti chemarea trecutului, la fel cum acel vampir simte chemarea sangelui.Un drog care iti curge prin veme-trecutul! Privesti portretul tatalui tau, iti reamintesti vocea mamei, copilaria, o legatura prea stransa pentru a fi rupta nici chiar de indiferenta si uritenia prezentului in care esti captiv.Si atunci gasesti refugiul in carti, in mirosul de vechi, mirosul de viata.Te lasi prada visului, te abandonezi si urci, simti puterea dumnezeiasca crescand in tine, gadilandu-te, inlocuind tristul sange care iti curge prin vene, totul doar pentru ca apoi sa simti caderea spre prezentul de care nu poti scapa. Esti un visator, un biet copil orfan razvratit contra crudei divinitati, contra propriei vieti, urand neputinta, traind zi de zi cu constiinta faptului ca nu vei avea niciodata puterea de a striga lumii intregi ca e o ipocrita, de a urla din tot sufletul tau"Eu sunt trecutul!!!Nu te vreau prezentule!Nu te cunosc viitorule..." Astfel ratacesti mereu, mereu trist, meru indragostit, mereu visator, intr-un corp strain, mereu captiv al timpului, mereu neijmplinit...